În perioada preşcolară, copilului învaţă autonomia prin desprinderea de mediul familial prin intrarea în mediul social- frecventarea grădiniţei.Copilul are nevoie de autonomie pentru dezvoltarea personalităţii, el trebuie să fie încurajat să fie activ, să exploreze mediul, să fie curios, să afle
Conduita părinţilor prea protectoare nu permite formarea iniţiativei, autonomiei copilului, formându-se ca un adult mereu dependent de o altă persoană.
Conduita prea exigentă a părinţilor, care ceartă copilul pentru mici nereuşite, duce la lipsa încrederii copilului în forţele proprii şi mai mult, acest gen de copil se va forma ca o persoană cu sentimente de îndoială şi ruşine faţă de ceea ce realizează.
Autonomia elevilor poate fi observată prin: modul cum îşi aleg materiile opţionale, activităţiile extraşcolare, modul cum îşi rezolvă relaţiile conflictuale din grupul de prieteni acestea fiind realizate la îndemnul educatorilor, părinţilor sau prin propria decizie. Activitatea principală a acestei vârste fiind învăţarea, elevi se diferenţează, remarcă prin performanţele şcolare.
În timpul adolescenţei cucerirea autonomiei este corelată cu construirea identităţii printr-un proces de separare- individuaţie. Adolescentul vrea să ştie cine a devenit, transformările fiziologice legate de dezvoltarea sexualităţii îl provoacă la lungi analize şi comparaţii. Adolescenţa este perioada schimbărilor, restructurărilor, formării personalităţii, a proprilor judecăţi şi valori. Judecata proprie este mai preţioasă decât cea care vine din exterior.
Adolescentul se desprinde de imaginea parentală a copilăriei, investeşte afectiv în prieteni, este confruntat cu deziluziile sentimentale, doreşte separarea şi diferenţierea de părinţi, străduindu-se să-şi asume autonomia şi independenţa. Pentru a-şi câştiga autonomia financiară, unii adolescenţi îşi abandonează studiile angajându-se, sau îşi întemeiază mult prea devreme o familie, sperând că astfel pot fi independenţi faţă de părinţi.
