Activitati cu copii dela 0 - 3 ani

Ce activitati putem face chiar si cu copilul de cateva luni?

Activităţi prin care tu ca un om care iubesti copii si doresti sa le oferi toata dragostea si afectiunea ta poate interacţiona adecvat cu copilul în vârstă de:

-0-1 lună : igiena zilnică, alimentaţie, vegherea somnului, stimularea vederii cu mingi şi baloane colorate, stimularea motricităţii prin mişcarea uşoară a picioarelor, provocarea deschiderii gurii ca reacţie la hrană, se încearcă ridicarea uşoară a capului, stimularea copilului de a ne fixa faţa.

-1- 6 luni: stimularea auzului prin cântece de leagăn, provocarea copilului de a surâde, stimularea de a privi feţele celor din apropiere, exerciţii de a ţine capul drept şi de a întoarce capul când este strigat, solicitări de gânguri, stimularea vorbirii cu emiterea vocalelor a, o, u, e, I, exerciţii de a privi un obiect pus pe masă, stimularea de a întoarce capul când aude jucăria zornăitoare,exerciţii de a se juca cu mâinile, ţinerea unei jucării în mână pt. puţin timp, exerciţii de a se târâ spre o jucărie colorată care emite sunete, chemarea pe numele mic pt a întoarce capul.

-6- 12 luni: exerciţii de a sta în şezut, exerciţii de a merge de-a buşilea, exerciţii de a vocaliza silabe, stimularea auzului cu clopoţelul, jocul cu bila din plastic, exerciţii de a sta singur în picioare, de a păşii cu susţinere, stimulări de acere gestual jucării, exerciţii de a se ridica singur în picioare, stimulări de a repeta cuvântul mama, stimularea pt a ajuta la îmbrăcare, exerciţii de a vedea şi ridica obiectele mici, mersul singur, exerciţii de a arăta gura, ochii, nasul.

-12- 14 luni: de la adulţi copilul obţine încurajare, râs, emoţii, învaţă cuvintele. adulţii sunt parteneri favoriţi pentru jocuri, a fugii după copil, a ne ascunde, a-l prinde, a-l mângâia, copilului îi plac jucăriile zgomotoase, cuburile, îi place să umple cutii cu jucăriile lui, să le golească,

-15- 17 luni: îi place să ajute adultul să facă ordine, mereu îi place să facă acelaşi lucru, îi plac obiectele ce pot fi stivuite, ce pot fi trase pe roţi de o sfoară.Păpuşile pe care le va culca cu el.

-1 an 6 luni: pentru a-şi exersa vorbirea este indicat telefonul de plastic cu care se va juca, doreşte să mâzgălească cu creionul, carioca.

-spre 2 ani: se poate juca singur mai mult timp, dacă este un adult în apropiere, răsfoieste cărţile cu poze, se joacă de-a v-aţi ascunselea.

-Spre 2, 5 ani: nelipsită este maşinuţa la băieţi, fetiţele vor rochiţe frumoase, fundiţe, doresc să li se citească poveşti.demontează şi montează obiecte

-3 ani : preferă jocurile de imitaţie, o trusă de medic, mama şi tata .Ii place să fie dat în leagăn, vârsta imaginaţiei, inventează poveşti, realul şi imaginarul se întrepătrund. Jocurile cu apa, bălăceala, vaporaşe, puzzle, jocurile cu instrucţiuni,materiale de modelat, construit, obiecte reale

NOTA: Dupa cum observati chiar din primele zile de viata a copilului putem sa le fim un sprijin si sa le oferim toata dragostea noastra.Nu uitati niciodata ca sunteti un etalon de viata pentru copii din fata si viata voastra.Oferiti-le tot ceea ce este mai bun din modul vostru de a trai.

Socializarea - cursul 5

Ce este socializarea?

Socializarea este un proces prin care o persoană devine membru al unui grup social- familie, comunitate. Socializarea se referă la capacitatea copilului de a se integra în mediul social.

Pentru a fi acceptat ca membru al grupului copilul trebuie să cunoască obiceiurile, atitudinile, dorinţele, valorile şi expentanţele grupului.

Socializarea implică totalitatea trăsăturilor pe care o persoană le dobândeşte în urma influenţei, exercitate asupra lui, de către instituţiile sociale- grădiniţa, şcoala, organizaţiile culturale, politice.

Cum devine un copil fiinta sociala?

Mediul social influenţează personalitatea de-a lungul întregii sale existenţe, iar educaţia reprezintă factorul determinant al dezvoltării personalităţii.

Nou născutul se simte în siguranţă în mediul familial, persoana semnificativă fiind mama de care este complet dependent.

Sugarul are capacitatea de a intra într-o interacţiune socială cu persoana care îl îngrijeşte. La 2-3 luni apare zâmbetul social, fiind nediferenţiat faţă de mamă sau persoane care-i vorbesc în imediata zonă vizuală. La vârsta de 3 luni apar primele relaţii sociale din partea sugarului, copilul exprimă plăcerea la revederea mamei, la apropierea biberonului. După 6 luni încet-încet dobândeşte autonomie în mişcare şi poate explora mediul imediat înconjurător. Începe să fie atras şi de alţi membri ai familiei care vin în casă.

Dorinţa de comunicare socială copilul şi-o face cunoscută prin apariţia vorbirii în jurul vârstei de un an.

Familia are responsabilitatea de a-l stimula pe copil spre socializare prin punerea în relaţie cu alţi copii, cu alţi adulţi nefamilari, pregătind copilul pentru separările temporare de familie prin începerea frecventării grădiniţei. Copilul va deprinde regulile impuse de programul grădiniţei, regulile de joc în grupul de copii.

Imitarea modelului social este foarte importantă pentru socializarea copilului. Părinţii constituie modelul cel mai apropiat de urmat de către copil.

Jocul constituie un bun prilej de socializare. Se remarcă copilul cu iniţiativă, care conduce grupul, fiind acceptat cu plăcere de către grup. Copilul diferit prin deficienţă, obezitate, etc, nu este admis cu plăcere în grupul de joacă.

Socializarea prin frecventarea unei şcoli implică lărgirea mediului social, integrarea şi adaptarea la un grup de copii de aceeaşi vârstă sau vârste diferite.

Părinţii care au o conduită excesiv de exigentă faţă de copilul şcolar, îi vor influenţa percepţia copilului asupra şcolii, conducând spre eşecul şcolar, sau spre sentimente de vinovăţie şi lipsă de încredere în sine.

Copilului îi poate fi stimulat interesul şcolar de către părinţi prin încurajări şi recompense apreciative.

Socializarea presupune dobândirea unor abilităţi de relaţionare socială şi conturarea unor trăsături de personalitate ca mod de răspuns la interacţiunea din cadrul şcolar.

Adolescenţii sunt interesaţi de relaţii sociale în afara familiei, crescându-I interesul pentru mediul extrafamilial. Adolescentul percepe familia ca pe un mediu prea rigid, neinteresant, diferit de aspiraţiile lui.

Capacitatea de a-şi face prietenii este recunoscută ca un test de competenţă socială. Dorinţa de a plăcea celorlalţi face parte din preocupările adolescentului. Adolescentul se compară cu imaginea propusă de mass-media, dorind să se ridice la acele standarde. Adolescentul are nevoie de relaţii sociale, de recreaţie, prietenie, intimitate, .

Cursul patru - Autonomia - partea a doua

În perioada preşcolară, copilului învaţă autonomia prin desprinderea de mediul familial prin intrarea în mediul social- frecventarea grădiniţei.Copilul are nevoie de autonomie pentru dezvoltarea personalităţii, el trebuie să fie încurajat să fie activ, să exploreze mediul, să fie curios, să afle

Conduita părinţilor prea protectoare nu permite formarea iniţiativei, autonomiei copilului, formându-se ca un adult mereu dependent de o altă persoană.

Conduita prea exigentă a părinţilor, care ceartă copilul pentru mici nereuşite, duce la lipsa încrederii copilului în forţele proprii şi mai mult, acest gen de copil se va forma ca o persoană cu sentimente de îndoială şi ruşine faţă de ceea ce realizează.

Autonomia elevilor poate fi observată prin: modul cum îşi aleg materiile opţionale, activităţiile extraşcolare, modul cum îşi rezolvă relaţiile conflictuale din grupul de prieteni acestea fiind realizate la îndemnul educatorilor, părinţilor sau prin propria decizie. Activitatea principală a acestei vârste fiind învăţarea, elevi se diferenţează, remarcă prin performanţele şcolare.

În timpul adolescenţei cucerirea autonomiei este corelată cu construirea identităţii printr-un proces de separare- individuaţie. Adolescentul vrea să ştie cine a devenit, transformările fiziologice legate de dezvoltarea sexualităţii îl provoacă la lungi analize şi comparaţii. Adolescenţa este perioada schimbărilor, restructurărilor, formării personalităţii, a proprilor judecăţi şi valori. Judecata proprie este mai preţioasă decât cea care vine din exterior.

Adolescentul se desprinde de imaginea parentală a copilăriei, investeşte afectiv în prieteni, este confruntat cu deziluziile sentimentale, doreşte separarea şi diferenţierea de părinţi, străduindu-se să-şi asume autonomia şi independenţa. Pentru a-şi câştiga autonomia financiară, unii adolescenţi îşi abandonează studiile angajându-se, sau îşi întemeiază mult prea devreme o familie, sperând că astfel pot fi independenţi faţă de părinţi.

Cursul patru - Autonomia - Prima parte

Ce inseamna autonomie?
Autonomie desemneaza procesul prin care o persoana dobandeste propriile reguli deconduita, mai exprima si un grad de libertate a constiintei de sine si a personalitatii.
Autonomia poate fi evaluata din comportamentul persoanei, din modalitatile de a se relationa intr-un grup.
Autonomia presupune capacitatea dea lua decizii fara a fi influentat decatre ceilalti.
Cum dobandim autonomia:
- Capacitatea de autonomie rezulta din interiorizarea regulilor si valorilor.
- Copilului ii sunt oferite sau date ca exemplu de catre parinti regulile de conduita si de evaluare morala.Dupa varsta de 13 ani, puberul, apoi adolescentul, va face eforturi pentru a-si defini valorile morale in termeni proprii si de a si le interioriza.Adolescentul doreste sa-si construiasca un sistem propriu de valori prin propria judecata.
- Copilul in primul an de viata este total dependent de cei care-l ingrijesc, in special de mama, fata de care seafla intr-o perfecta simbioza.
- Formarea autonomiei are loc in prima copilarie, intervalul dintre 1-3 ani.
- Câştigarea autonomiei în această perioadă înseamnă deprinderea de a mânca singur, de a merge singur. Copilul este centrat pe explorarea mediului apropiat, casa în care locuieşte, curtea. Interesul copilului fiind îndreptat spre acţiuni prin care îşi consolidează deprinderile motrice.