Socializarea este un proces prin care o persoană devine membru al unui grup social- familie, comunitate. Socializarea se referă la capacitatea copilului de a se integra în mediul social.
Pentru a fi acceptat ca membru al grupului copilul trebuie să cunoască obiceiurile, atitudinile, dorinţele, valorile şi expentanţele grupului.
Socializarea implică totalitatea trăsăturilor pe care o persoană le dobândeşte în urma influenţei, exercitate asupra lui, de către instituţiile sociale- grădiniţa, şcoala, organizaţiile culturale, politice.
Cum devine un copil fiinta sociala?
Mediul social influenţează personalitatea de-a lungul întregii sale existenţe, iar educaţia reprezintă factorul determinant al dezvoltării personalităţii.
Nou născutul se simte în siguranţă în mediul familial, persoana semnificativă fiind mama de care este complet dependent.
Sugarul are capacitatea de a intra într-o interacţiune socială cu persoana care îl îngrijeşte. La 2-3 luni apare zâmbetul social, fiind nediferenţiat faţă de mamă sau persoane care-i vorbesc în imediata zonă vizuală. La vârsta de 3 luni apar primele relaţii sociale din partea sugarului, copilul exprimă plăcerea la revederea mamei, la apropierea biberonului. După 6 luni încet-încet dobândeşte autonomie în mişcare şi poate explora mediul imediat înconjurător. Începe să fie atras şi de alţi membri ai familiei care vin în casă.
Dorinţa de comunicare socială copilul şi-o face cunoscută prin apariţia vorbirii în jurul vârstei de un an.
Familia are responsabilitatea de a-l stimula pe copil spre socializare prin punerea în relaţie cu alţi copii, cu alţi adulţi nefamilari, pregătind copilul pentru separările temporare de familie prin începerea frecventării grădiniţei. Copilul va deprinde regulile impuse de programul grădiniţei, regulile de joc în grupul de copii.
Imitarea modelului social este foarte importantă pentru socializarea copilului. Părinţii constituie modelul cel mai apropiat de urmat de către copil.
Jocul constituie un bun prilej de socializare. Se remarcă copilul cu iniţiativă, care conduce grupul, fiind acceptat cu plăcere de către grup. Copilul diferit prin deficienţă, obezitate, etc, nu este admis cu plăcere în grupul de joacă.
Socializarea prin frecventarea unei şcoli implică lărgirea mediului social, integrarea şi adaptarea la un grup de copii de aceeaşi vârstă sau vârste diferite.
Părinţii care au o conduită excesiv de exigentă faţă de copilul şcolar, îi vor influenţa percepţia copilului asupra şcolii, conducând spre eşecul şcolar, sau spre sentimente de vinovăţie şi lipsă de încredere în sine.
Copilului îi poate fi stimulat interesul şcolar de către părinţi prin încurajări şi recompense apreciative.
Socializarea presupune dobândirea unor abilităţi de relaţionare socială şi conturarea unor trăsături de personalitate ca mod de răspuns la interacţiunea din cadrul şcolar.
Adolescenţii sunt interesaţi de relaţii sociale în afara familiei, crescându-I interesul pentru mediul extrafamilial. Adolescentul percepe familia ca pe un mediu prea rigid, neinteresant, diferit de aspiraţiile lui.
Capacitatea de a-şi face prietenii este recunoscută ca un test de competenţă socială. Dorinţa de a plăcea celorlalţi face parte din preocupările adolescentului. Adolescentul se compară cu imaginea propusă de mass-media, dorind să se ridice la acele standarde. Adolescentul are nevoie de relaţii sociale, de recreaţie, prietenie, intimitate, .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu